Organizaţia PNL Neamţ afirmă, într-un comunicat de presă transmis luni AGERPRES, că în cazul podului de la Luţca, filiala PSD şi liderul acesteia, Ione Arsene, care este preşedintele Consiliului Judeţean, aleg indiferenţa în locul soluţiilor concrete propuse de liberali.
‘Ignoranţă, sfidare, rea voinţă. Aşa s-ar putea eticheta, în doar câteva cuvinte, refuzul lui Ionel Arsene de a pune pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Judeţean cele două proiecte de hotărâre ale PNL Neamţ pentru construcţia unui pod temporar şi realizarea unui studiu de fezabilitate pentru un pod permanent la Luţca, a cărui construcţie ar urma să fie asigurată de Guvernul României’, precizează comunicatul de presă.
PNL Neamţ consideră că refuzul constituie şi o gravă încălcare a Codului Administrativ care prevede că toţi consilierii locali şi grupurile politice reprezentate în consiliile judeţene pot depune proiecte de hotărâre, ce urmează a fi supuse dezbaterii plenului.
‘Sfidarea lui Ionel Arsene şi a celor care conduc PSD Neamţ este evidentă. Sunt oameni care preferă să cheltuie bani, deloc puţini, pentru festivităţi, chermeze publice, porţi de intrare faraonice sau birouri megalomanice, neluând în seamă adevăratele drame care se petrec în judeţul Neamţ, aşa cum este cazul Luţca, deşi Consiliul Judeţean Neamţ este principalul vinovat de acest dezastru. Bătaia de joc a PSD Neamţ se manifestă şi prin faptul că şedinţele Consiliului Judeţean sunt organizate on-line, pentru a-l proteja pe Ionel Arsene care de luni bune s-a mutat în Bucureşti, cu tot cu autoturismul de lux, proprietate a instituţiei. Aproape zilnic, un şofer face naveta Bucureşti – Piatra Neamţ pentru a-i duce lui Arsene acte la semnat. De altfel, şi unii salariaţi din conducerea Consiliului Judeţean Neamţ fac la rândul lor naveta pentru a-şi lua indicaţiile de la cel care a uitat definitiv să mai treacă prin judeţul Neamţ. Este intolerabil, incalificabil’, a precizat preşedintele PNL Neamţ, George Lazăr.
Liberalii au cerut Prefecturii Neamţ să se autosesizeze cu privire la ‘lungul şir de ilegalităţi’.
‘Din păcate, şi această instituţie nu este altceva decât un apendice al PSD Neamţ, iar prefectul PSD Adrian Niţă, el însuşi un om cu multe probleme la graniţa penalului, ascultă orbeşte de şeful său Ionel Arsene’, se mai arată în comunicatul de presă al PNL Neamţ.
Consilierii judeţeni ai PNL Neamţ au hotărât să se abţină de la toate proiectele de hotărâre iniţiate de Ionel Arsene, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la ‘ilegalităţile flagrante care se comit la Consiliul Judeţean Neamţ’.
Podul din localitatea Luţca, peste râul Siret, s-a prăbuşit pe 9 iunie, după o reabilitare realizată cu aproape 8 milioane lei prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.
Podul fusese deschis traficului rutier în noiembrie 2021.
Circa 20.000 oameni care locuiesc în zonă sunt nevoiţi să facă un ocol de 20 kilometri din cauza situaţiei. AGERPRES / (AS – autor: Gabriel Apetrii, editor: Marius Frăţilă)