Partidul Naţional Liberal, primarul Iaşiului, Mihai Chirica, şi preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Alexe, se află în topul preferinţelor ieşenilor în ceea ce priveşte intenţia de vot, reiese dintr-un sondaj făcut public, duminică, de preşedintele organizaţiei judeţene a PNL Iaşi, deputatul Andrei Muraru, scrie Agerpres.
Potrivit sursei citate, sondajul a fost efectuat pe baza unui chestionar faţă în faţă, pe un eşantion de 900 de persoane, în perioada 29 septembrie – 10 octombrie, cu o marjă de eroare de 3,3%.
„Am vrut o radiografie de etapă la jumătatea ciclului electoral. După doi ani de la alegerile locale şi parlamentare, din 2020 în momentul de faţă, PNL domină politica locală în municipiul Iaşi, atât în ceea ce priveşte intenţia de vot pentru Consiliul Local, Consiliul Judeţean, Primăria Municipiului Iaşi şi preşedinţia Consiliului Judeţean Acest sondaj are o acurateţe de peste 95%. Avem toată încrederea că datele sunt relevante şi adevărate pentru că această casă de sondaje este una dintre cele mai prestigioase din România iar sociologii care au lucrat la culegerea şi prelucrarea datelor sunt persoane şi personalităţi renumite în mediul academic”, a declarat Alexandru Muraru.
Potrivit acestuia, din sondajul efectuat de INSCOP Research reiese că actualul primar al Iaşiului, Mihai Chirica (PNL), ar primi 49,5% din sufragiile persoanelor chestionate, secretarul de stat în Ministerul Mediului Bogdan Balanişcu (PSD) – 17,3%, prefectul judeţului Iaşi, Bogdan Petru Cojocaru (PSD), Cătălin Urtoi (PSD) – 16,3%, deputatul USR Cosette Chichirău – 14,6%, senatorul USR Marius Bodea – 14,1%, Vasile Roman (AUR) – 11%, Dragomir Tomaşeschi (AUR) – 11,1%.
În ceea ce priveşte intenţia de vot pentru Consiliul Local, PNL conduce topul preferinţelor respondenţilor cu 38,2%, urmat fiind de PSD – 24,4%, USR – 15%, AUR -12,2%, PMP – 5,7%.
De asemenea, 38,1% dintre respondenţi au declarat că preferă ca la conducerea Consiliului Judeţean Iaşi să fie actualul preşedinte Constel Alexe (PNL), senatorul Maricel Popa (preşedintele PSD Iaşi) – 22,3%, Bogdan Cojocaru (PSD) – 21,2%, senatorul USR Marius Bodea – 15,6%, deputatul USR Cosette Chichirău – 15,7%, Silviu Gurlui (AUR) – 13,4%, Petru Movilă (PMP) – 9,7%.
Intenţia de vot a respondenţilor ieşeni în ceea ce priveşte alegerile parlamentare este PNL – 36,5%, PSD – 22,9%, USR – 15,5%, AUR – 14,1%, PMP 7,1%.
„Practic, acest sondaj, care are o marjă de eroare de 3,3%, arată în momentul de faţă că PNL atât în ceea ce priveşte Consiliul Judeţean, Consiliul Local, cât şi votul pentru alegerile parlamentare, la nivelul municipiului Iaşi înseamnă aproape cât suma locurilor 2 şi 3, adică a PSD şi a USR. Aceasta înseamnă că este un scor extrem de bun care ne dă încredere pentru 2024”, a declarat deputatul Alexandru Muraru, preşedintele filialei ieşene a Partidului Naţional Liberal.
Acesta a precizat, totodată, că în timpul sondajului ieşenii au fost intervievaţi cu privire la problemele care, în opinia lor, sunt cele mai stringente în plan local. Astfel, reiese că 30% dintre respondenţi consideră că parcurile, spaţiile verzi, locurile de joacă sunt principalele trei mari probleme care trebuie rezolvate, în timp ce 18,8% sunt de părere că transportul este o problemă în municipiul Iaşi, 17,1% cred că trebuie rezolvată problema parcărilor, 16,5% – curăţenia, 16,1% – infrastructura rutieră, asfaltarea străzilor – 15,3%.
În ceea ce priveşte cel mai important proiect pentru municipiul reşedinţă, întrebare care a avut trei variante de răspuns predefinite, 66% dintre respondenţi au considerat necesară construirea Institutului de Boli Cardiovasculare, 15,7% modernizarea aeroportului, 11,6% au considerat necesară construirea unei noi săli polivalente şi doar 4,5% dintre cei intervievaţi au considerat necesară construcţia unei autostrăzi sau a şoselei de centură.
Articolul PNL, primarul Mihai Chirica şi preşedintele CJ, Costel Alexe – în topul preferinţelor ieşenilor (sondaj) apare prima dată în Ecopolitic.