Acasă55PNL: Prin amendamentul privind redeschiderea pieţelor în spaţii închise, PSD a demonstrat...

PNL: Prin amendamentul privind redeschiderea pieţelor în spaţii închise, PSD a demonstrat că populismul e mai important

Liberalii critică PSD pentru amendamentul care a fost votat în Parlament privind redeschiderea pieţelor în spaţii închise, susţinând că pentru social-democraţi ‘populismul este mai important decât sfaturile specialiştilor şi sănătatea oamenilor’. ‘Astăzi, prin amendamentul votat în Parlament privind redeschiderea pieţelor din spaţii închise, PSD a demonstrat încă o dată că populismul este mai important decât sfaturile specialiştilor şi sănătatea oamenilor. PSD pune, din nou, beţe în roate oricăror măsuri de protecţie propuse de specialiştii epidemiologi’, arată liberalii într-o postare pe Facebook. Liberalii afirmă că medicii şi epidemiologii au cerut autorităţilor să ‘intervină în acele locuri în care nu se respectă regulile sanitare, adică acolo unde există un risc de infectare foarte mare’. Aceştia precizează că astfel de locuri sunt pieţele din întreaga ţară. ‘Din păcate, majoritatea vânzătorilor şi mare parte dintre cumpărători nu poartă mască, în ideea că se află în aer liber, deşi pieţele sunt în interior’, precizează liberalii. PNL arată că măsurile restrictive au fost luate ţinând cont de evaluările făcute de specialişti în sănătate publică privind principale locuri unde se infectează oamenii. ‘Premierul le-a cerut primarilor să găsească soluţii astfel încât toţi producătorii români care desfac marfa în pieţe să poată să facă acest lucru în continuare. O soluţie este aceea de a organiza aceste puncte de vânzare în locurile din jurul pieţelor. Soluţiile găsite sunt diferite, în funcţie de situaţia din teren’, arată liberalii. PNL precizează că măsura închiderii pieţelor în spaţii închise este în vigoare timp de 30 de zile şi că după această perioadă situaţia va fi evaluată. ‘Ne cerem scuze pentru cei care consideră că această măsură îi dezavantajează, însă toată lumea trebuie să înţeleagă că aceste măsuri vin pentru a ne proteja pe noi şi familiile noastre. (…) Românii trebuie să ştie că nu se închid pieţele aşa cum ţipă propagandiştii PSD, ci doar se mută anumite tarabe din spaţiile închise în spaţiile deschise. Măsura nu este una singulară, vedem aceleaşi măsuri şi în ţările din Vestul Europei, acolo unde există pieţele volante, în aer liber’, mai arată liberalii. Aceştia afirmă că PSD are ‘un lung istoric de măsuri de obstrucţionare a măsurilor luate de Guvern pentru combaterea pandemiei’. ‘PSD a blocat, săptămâni în şir, în Parlament, legea carantinei, social-democraţii ignorând creşterea cazurilor de îmbolnăviri, din cauza lipsei unui cadru legislativ. În absenţa unei legi, 5.000 de persoane diagnosticate cu COVID fie nu s-au internat, fie au ieşit la cerere înainte de a fi vindecate. Aceştia au luat contact cu alte persoane, contribuind la răspândirea epidemiei. În repetate rânduri, lideri ai PSD au răspândit teorii negaţioniste şi s-au lăudat că nu poartă mască. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a apărut, de mai multe ori, fără mască chiar în Camera Deputaţilor, instituţie a cărui preşedinte este! În plină pandemie, Marcel Ciolacu şi alte 11 persoane au fost surprinse la masă într-un restaurant, fără măşti de protecţie. De fiecare dată, liderii PSD au avut o singură preocupare: să puncteze electoral. În martie, când în Bucureşti erau doar două cazuri de coronavirus, Gabriela Firea, pe atunci primar general şi candidat pentru un nou mandat, cerea închiderea şcolilor. Acum, când Capitala a depăşit media de 3 cazuri la 1.000 de locuitori, aceeaşi Gabriela Firea, aflată în campanie pentru Senat, cere redeschiderea şcolilor, deşi închiderea s-a decis pe baza recomandărilor specialiştilor. De fiecare dată, Firea, ca şi alţi lideri PSD, a ales varianta despre care a crezut că îi va aduce mai multe voturi’, conchid liberalii. Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, amendamentul PSD potrivit căruia, pe durata stării de alertă, pieţele agroalimentare în spaţii închise, târgurile, bâlciurile, pieţele mixte şi volante, talciocurile îşi vor putea continua activitatea, cu respectarea măsurilor de distanţare socială şi protecţie sanitară. Amendamentul, iniţiat de Marcel Ciolacu şi Daniel Zamfir, a fost introdus în proiectul pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.78/2019 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal – bugetare, care a fost adoptat cu 173 voturi ‘pentru’, unul ‘împotrivă’ şi 93 abţineri.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks