AcasăPoliticaPNL: Programul ”Casa Verde Fotovoltaice”, așteptat de peste 90.000 familii, va fi...

PNL: Programul ”Casa Verde Fotovoltaice”, așteptat de peste 90.000 familii, va fi deblocat

Liberalii din administrația centrală continuă proiectele de protecție a mediului: programul ”Casa Verde Fotovoltaice”, așteptat de peste 90.000 familii, va fi deblocat, anunță PNL. 
Ministrul PNL al Mediului, Mircea Fechet, a mediat o înțelegere între părțile implicate în suspendarea în instanță a programului, iar în această săptămână se va deschide o nouă sesiune de înscriere a instalatorilor de panouri fotovoltaice.
Mircea Fechet a mai anunțat că, tot în această săptămână, Administrația Fondului pentru Mediu va deschide o nouă sesiune pentru programul ”Rabla Plus”, destinată persoanelor fizice. Se vor aloca 72,6 milioane lei, rămași necheltuiți la derularea anterioară a programului, care vor acoperi aproximativ 1500 de autovehicule electrice. ”Rabla Plus” oferă unul dintre cele mai mari vouchere din UE, în valoare de circa 10.000 euro. Până acum, în România au fost înmatriculate peste 36.000 de mașini electrice prin acest program, impactul asupra calității aerului fiind masiv.

Articolul PNL: Programul ”Casa Verde Fotovoltaice”, așteptat de peste 90.000 familii, va fi deblocat apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks