AcasăPoliticaPNL propune măsuri pentru consolidarea sistemului de pensii private; majorarea contribuțiilor la...

PNL propune măsuri pentru consolidarea sistemului de pensii private; majorarea contribuțiilor la pilonul II – o necesitate

Grupul parlamentar al deputaților PNL a anunțat, miercuri, că inițiază un set de măsuri privind sistemul de pensii private din România, precizând că scopul acestora este de a asigura ‘venituri mai sigure și sustenabile pentru viitorii pensionari’.

‘Este esențial să acționăm rapid pentru a consolida mecanismele de economisire și investiție din cadrul sistemului privat de pensii, astfel încât toți angajații care vor ieși la pensie după anul 2035 să beneficieze de venituri decente’, a informat PNL, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Conform sursei citate, la inițiativa deputatului PNL Raluca Turcan au fost demarate, în acest sens, consultări cu administratorii de fonduri de pensii private, reprezentanți ai patronatelor și sindicatelor, specialiști din sectorul financiar și parlamentari.

‘Obiectivul acestor discuții este identificarea celor mai eficiente soluții pentru creșterea contribuțiilor la Pilonul II de pensii, astfel încât economiile acumulate de participanți să se majoreze într-un ritm mai accelerat. Totodată, analizăm modalități prin care angajatorii să poată contribui suplimentar la conturile angajaților, sporind astfel siguranța financiară a acestora pe termen lung’, arată PNL.

Potrivit liberalilor, ‘majorarea contribuțiilor pentru pensiile private administrate devine o necesitate, în contextul în care sistemul public de pensii (Pilonul I) se confruntă cu presiuni demografice și economice care îl pot face insuficient pentru a acoperi nevoile viitorilor pensionari’.

PNL își propune să elaboreze, în colaborare cu patronate, sindicate și cu administratorii de pensii private, un ‘cadru legislativ mai flexibil și adaptat nevoilor actuale, care să permită diversificarea opțiunilor de economisire și să crească gradul de implicare a angajatorilor în susținerea securității financiare a angajaților lor’.

‘Marea provocare pentru sistemul clasic de pensii începe după anul 2030, când se estimează că circa un milion de angajați părăsesc piața muncii, devenind pensionari. Fără o evoluție pozitivă la nivelul numărului de angajați și a capitalizării economiei, sustenabilitatea Pilonului I de pensii este pusă la mare încercare. Evoluția pozitivă trebuie să existe și la nivelul sistemului de pensii private prin creșterea contribuțiilor, raportat la contribuțiile de asigurări sociale de stat, și diversificarea acestora pentru a completa pensiile rezultate din pilonul pensiilor din sistemul public’, afirmă Raluca Turcan.

Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a reamintit că liberalii s-au opus oricăror forme de naționalizare a sistemului privat de pensii.

‘În calitate de lider al Grupului parlamentar al deputaților PNL vreau să transmit că sprijinim necondiționat îmbunătățirea sistemului de pensii private. Grupul parlamentar al PNL a fost întotdeauna un garant al pensiilor private, ne-am opus permanent – în trecutul nu prea îndepărtat – oricăror forme de naționalizare a sistemului privat de pensii’, a afirmat Gabriel Andronache.

În opinia liberalilor, ‘consolidarea Pilonului II și dezvoltarea Pilonului III sunt esențiale pentru echilibrarea sistemului de pensii din România și pentru asigurarea unui viitor financiar sustenabil pentru toți cetățenii’.

Sursa: AGERPRES

Articolul PNL propune măsuri pentru consolidarea sistemului de pensii private; majorarea contribuțiilor la pilonul II – o necesitate apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks