PNL solicită o evaluare a stadiului pregătirii reformelor cuprinse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a declarat purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionuţ Stroe, la finalul şedinţei Biroului Executiv.
‘Sunt reforme atât de necesare dezvoltării, cu toţii ştim acest lucru, sunt reforme care vin să reducă decalajele economico-sociale în raport cu Uniunea Europeană şi sunt reforme prin care încercăm şi – credem noi – vom reuşi să sincronizăm priorităţile României cu priorităţile Uniunii Europene. Ştiţi foarte bine că mare parte a acestor reforme sau o bună parte a acestor reforme sunt deja începute, altele au termen de îndeplinire chiar acest an – 64 de reforme, dintre care 24 au termen în acest an, 107 investiţii’, a spus Stroe la Parlament.
El a arătat că prin această evaluare nu se doreşte o întârziere.
‘În acest moment ne dorim o evaluare, nu ne dorim întârzieri privind exerciţiul financiar multianual, nu ne dorim întârzieri în ceea ce priveşte elaborarea ghidurilor, acesta este motivul pentru care cerem săptămâna viitoare o evaluare clară a stadiului în care pregătim şi implementăm PNRR. Prioritară în acest moment, credem noi, este acţiunea fermă în direcţia implementării PNRR, nicidecum alte discuţii care ar putea crea blocaje sau întreruperi în acest moment’, a subliniat Stroe.
Liberalul a mai arătat că marţi va avea loc o şedinţă a coaliţiei de guvernare, fiind întrebat întrebat despre nemulţumirile exprimate în interiorul partidului de către preşedintele PNL, Florin Cîţu, privind atacurile la adresa sa venite dinspre PSD.
‘De data aceasta preferăm să discutăm aceste lucruri în interiorul coaliţiei. Mâine va fi o şedinţă unde în mod evident că vom discuta atât lucruri de pe agenda guvernamentală, cât şi chestiuni privind optimizarea dialogului în cadrul celor două partide. Recunoaştem, suntem două partide cu agende diferite, agenda noastră este una reformatoare, care pune accent pe economie, pe investiţii, în timp ce a lor este o agendă care ţine de pensii, o agendă socială. Intrăm cu aceste agende în coliziune nu de puţine ori, dar cel mai important lucru este să ne înţelegem şi să cădem de acord asupra programului de guvernare şi a unor măsuri pe care trebuie să le implementăm’, a răspuns Ionuţ Stroe.