AcasăStiri generalePoli ChemistryFEST - organizat la UPB începând de joia viitoare

Poli ChemistryFEST – organizat la UPB începând de joia viitoare

Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB) va organiza, în perioada 11 – 13 mai, cea de-a doua ediţie a Poli ChemistryFEST, eveniment dedicat noilor tendinţe din domeniul chimiei, ingineriei chimice, ingineriei mediului, ingineriei produselor alimentare, bioingineriei, industriei farmaceutice şi nanoştiinţelor.

‘În ultimul deceniu, industria chimică din România a cunoscut o creştere importantă datorită prezenţei celor mai mari companii din Europa. Astfel, Poli ChemistryFEST îşi propune să stimuleze interesul celor prezenţi pentru acest domeniu de viitor. Scopul evenimentului este acela de a promova ştiinţa şi educaţia, oferind totodată şi o imagine de ansamblu viitorilor şi actualilor studenţi UPB asupra oportunităţilor pe care le oferă ingineria chimică. Universitatea Politehnica din Bucureşti, prin Facultatea de Inginerie Chimică şi Biotehnologii, va reuni cele mai importante companii din industria de profil şi cele mai noi noi tehnologii din domeniu. Ne-am propus ca acest festival să reprezinte atât pentru studenţii noştri, cât şi pentru elevi sau pentru publicul larg o experienţă unică datorită demonstraţiilor şi experimentelor spectaculoase care se vor desfăşura chiar în campusul universităţii. Acest domeniu este unul de viitor, astfel şi cererea de specialişti pentru piaţa muncii este în creştere de la an la an’, a declarat rectorul UPB, Mihnea Costoiu, potrivit unui comunicat remis presei.

În cadrul evenimentului, publicul va putea afla direct de la specialiştii UPB cum se pot realiza cu ajutorul imprimantelor 3D celule umane, organe artificiale prin bioimprimare, cum pot fi utilizate sustenabil resursele pentru un viitor verde, ce conţin suplimentele alimentare, dar şi care sunt construcţiile viitorului, realizate din materiale inteligente utilizând tehnologia de printare 3D.

Timp de trei zile, vizitatorii vor avea şansa să participe la o serie de experimente hands-on, workshop-uri, concursuri şi ateliere, conferinţe.

Poli ChemistryFEST 2023 va reuni cei mai importanţi expozanţi din domeniul industriei chimice şi bioingineriei, dar şi reprezentanţi ai institutelor de cercetare şi dezvoltare.

‘La toate acestea, se adaugă experimentele chimice pe care Facultatea de Inginerie Chimică şi Biotehnologii le va realiza împreună cu partenerii economici în cele 3 zile de eveniment, atelierele hands-on şi conferinţele tematice axate pe subiecte aflate în topul provocărilor ştiinţifice: utilizarea sustenabilă a resurselor, construcţii ale viitorului, case printate 3D, ferestre inteligente, surse de energie, ţesuturi şi organe artificiale, suplimente alimentare. Noi transformăm resursele în produse, bunuri de larg consum, produse farmaceutice şi cosmetice, produse alimentare, combustibili şi biocombustibili, detergenţi, dezinfectanţi, coloranţi, lacuri, vopsele, mase plastice, materiale de construcţii, materiale cu potenţial aplicativ în medicină, electronică, telecomunicaţii, industria auto sau în aeronautică’, a afirmat decanul Facultăţii de Inginerie Chimică şi Biotehnologii, Cristina Orbeci.

Totodată, companii din domeniu vor participa la Poli ChemistryFEST pentru a prezenta publicului larg cele mai noi tendinţe şi cele mai recente inovaţii.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks