AcasăStiri generalePoliţia Capitalei: 20 de trotinete electrice de închiriat, furate de un bărbat...

Poliţia Capitalei: 20 de trotinete electrice de închiriat, furate de un bărbat după ce le-a dezactivat sistemul GPS

Un bărbat de 36 de ani din Bucureşti este suspectat că ar fi furat 20 de trotinete electrice deţinute de o firmă care se ocupă cu închirierea acestora, după ce le-ar fi dezactivat sistemul GPS. Potrivit unui comunicat al DGPMB, în seara zilei de vineri, în jurul orei 23,30, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 23 Poliţie a fost sesizată de către reprezentantul unei societăţi comerciale cu privire la faptul că în ultima perioadă, prin dezactivarea sistemului GPS, mai multe trotinete electrice au fost sustrase de pe raza municipiului Bucureşti. Poliţiştii au demarat investigaţiile şi în scurt timp au reuşit recuperarea a 10 trotinete electrice. ‘Din cercetări a rezultat presupunerea rezonabilă că un bărbat de 36 de ani, din Bucureşti, ar fi sustras trotinetele, parte din ele comercializându-le, iar altele, după ce le-a adus modificări (vopsire), le-ar fi închiriat în regim propriu’, spun poliţiştii. Sâmbătă, la adresa bărbatului, a fost efectuată o percheziţie domiciliară, fiind identificate şi ridicate alte 10 trotinete electrice. Cercetările sunt continuate de Secţia 23 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Toate cele 20 de trotinete electrice, în valoare de 40.000 de lei, urmează a fi predate persoanei vătămate.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks