Poliţia a declanşat verificări în cazul decesului în condiţii suspecte al unei persoane internate într-un spital din sectorul 3, a anunţat, joi seara, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti. ‘În seara de 10 decembrie, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a fost informată cu privire la decesul unei persoane internate într-un spital din sectorul 3. Având în vedere că subzistă suspiciuni cu privire la cauza decesului, Serviciul Omoruri a declanşat verificări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3’, informează sursa citată. Potrivit Poliţiei Capitalei, se efectuează activităţi investigative şi de cercetare penală, în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul, urmând a fi dispusă şi necropsia. AGERPRES / (AS – autor: Antonia Niţă, editor: Marius Frăţilă)