Poliţia Capitalei solicită sprijinul populaţiei pentru depistarea unei femei care, la data de 13 iunie, în jurul orei 18,00, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 şi nu a mai revenit până în prezent.
Conform unui comunicat al DGPMB, persoana dispărută se numeşte Tereza Scurtu, are 83 de ani şi următoarele semnalmente: înălţime – 1,60 m, greutate – 55 kg, păr alb, tuns scurt. La data dispariţiei purta o bluză de trening albastră, pantaloni negri, şapcă albastră tricotată, ochelari de vedere, pantofi sport de culoare albastră.
Cei care au văzut-o sau pot oferi detalii sunt rugaţi să anunţe Poliţia Capitalei, apelând numărul unic de urgenţă 112.