AcasăStiri generalePoliţia de Frontieră: Se lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor...

Poliţia de Frontieră: Se lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere; traficul se derulează cu operativitate

În punctele de frontieră se lucrează la capacitate maximă, traficul derulându-se cu operativitate, a anunţat, sâmbătă, Poliţia de Frontieră Română.

‘În continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitării doar a unora dintre acestea. Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/’, se precizează într-un comunicat al Poliţiei de Frontieră transmis AGERPRES.

În ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control aproximativ 84.300 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 28.100 de mijloace de transport, dintre care 13.300 automarfare. Pe sensul de intrare au fost aproximativ 43.200 de persoane cu 14.500 de mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 41.100 de persoane cu 13.600 de mijloace de transport.

Cea mai aglomerată a fost frontiera cu Ungaria, tranzitată de aproximativ 29.100 de persoane şi 13.800 de mijloace de transport, dintre care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 19.600 de persoane cu 8.900 de mijloace de transport.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks