test
AcasăPoliticaPoliția începe acțiuni la nivel naţional pentru prevenirea accidentelor rutiere

Poliția începe acțiuni la nivel naţional pentru prevenirea accidentelor rutiere

În săptămâna 20 – 26 martie, la nivel naţional, poliţiştii rutieri vor desfăşura acţiuni punctuale, în zonele şi pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, în vederea reducerii riscului rutier pe drumurile publice.

Principalele obiective ale acţiunii sunt combaterea abaterilor săvârşite de către pietoni şi biciclişti, impunerea respectării regimului legal de viteză şi depistarea şi sancţionarea conducătorilor de autovehicule aflaţi sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive.

Deşi statistica ne arată că numărul şi consecinţele accidentelor rutiere sunt în scădere, dramele care se întâmplă pe drumurile din ţară ne cutremură de fiecare dată.

În anul 2022, la nivel naţional, au fost înregistrate 4.711 accidente, soldate cu decesul a 1.634 de persoane şi rănirea gravă a altor 3.685.

Comparativ cu anul 2021, au fost înregistrate cu 205 mai puţine accidente (-4,2%), cu 145 mai puţine persoane decedate (-8,2%) şi cu 106 mai puţine persoane rănite grav (-2,8%).

De asemenea, valorile celor 3 indicatori, înregistrate în anul 2022, sunt cele mai mici din ultimii 10 ani.

Principalele cauze de producere a accidentelor rutiere grave au fost indisciplina pietonilor (19%), nerespectarea regimului legal de viteză (17,4%), indisciplina bicicliştilor (10,9%), neacordarea priorităţii de trecere pietonilor (9,5%) şi neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor (8%).

Accidentele produse pe fondul primelor cinci cauze reprezintă 64,8% din totalul accidentelor rutiere grave.

Recomandăm conducătorilor auto să respecte regimul legal de viteză aplicabil pe tronsonul de drum pe care circulă, să adapteze în permanenţă viteza la condiţiile meteo-rutiere, să circule cu prudenţă şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri.

Pietonilor le recomandăm să respecte regulile de circulaţie aplicabile lor: aceştia trebuie să traverseze strada pe marcajul pietonal, prin dreptul indicatoarelor „Trecere pentru pietoni”, iar acolo unde sunt instalate semafoare, numai la culoarea verde a acestora, să evite să pună conducătorii de autovehicule in situaţia de a frâna brusc pentru a le acorda prioritate şi să constituie prin comportamentul lor un exemplu pozitiv pentru cei mici.

Consumul de alcool la volan se pedepseşte indiferent de valoarea indicată de aparatul etilotest dacă aceasta nu este negativă.

Valorile între 0.01 mg/l şi 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, în cazul unui accident rutier, suspendarea fiind aplicată pentru 120 de zile.

În cazul în care valoarea indicată de aparatul etilotest depăşeste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat, se vor recolta probe de sânge în vederea determinării alcoolemiei. Este infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare sau amendă conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului a cărei valoare depăşeste 0.80 mg/l alcool pur în sânge.

Refuzul şoferului de a se supune la prelevarea de mostre biologice este infracţiune şi se pedepseşte, la fel ca şi în cazul conducerii cu alcoolemie, cu închisoare sau amendă.

Pe lângă aceste consecinţe juridice, riscurile implicării într-un accident rutier pot fi dintre cele mai grave, acestea crescând exponenţial! Studiile efectuate indică faptul că şoferii aflaţi sub influenţa alcoolului au diminuate viteza de reacţie, simţurile vizuale şi auditive, alcoolul creând şi falsa impresie de siguranţă prin asumarea unor riscuri inutile.

Articolul Poliția începe acțiuni la nivel naţional pentru prevenirea accidentelor rutiere apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks