Politica nu are ce să caute în sport iar fotbalul nu este politică, afirmă reprezentanţii PSD şi PNL.
‘Fotbalul nu este politică! Frustrările revizioniste nu au ce căuta în competiţiile sportive. UEFA trebuie să retragă imediat acordul pentru folosirea de către Federaţia de Fotbal din Ungaria a hărţii Ungariei Mari pe drapele şi bannere. Preşedintele FRF, care este membru în Comitetul Executiv al UEFA, trebuie să ceară de urgenţă revenirea asupra acestei decizii’, a scris liderul social-democraţilor, Marcel Ciolacu, miercuri, pe pagina sa de Facebook.
Şi liberalul Ionuţ Stroe a subliniat că ‘politica nu are ce să caute în sport’.
‘Până vine un punct de vedere oficial de la forul european, mă rezum să subliniez că un asemenea eveniment ar fi un precedent periculos. Ar veni în contradicţie cu toate principiile care guvernează sportul. Nu ar face decât să sufle în pânze extremiştilor care pescuiesc oricum mereu în vremuri tulburi, ca cele de azi. Mă aştept, deci, ca UEFA să nu accepte aşa ceva, să nu dea oxigen unor teorii revizioniste, să nu permită intoxicarea fotbalului de către interese şi mize politice’, a scris şi liberalul pe reţeaua de socializare.
Miercuri, Federaţia Română de Fotbal a precizat că UEFA nu a autorizat cererea federaţiei maghiare de fotbal ca suporterii să afişeze la meciurile internaţionale steagul Ungariei Mari, aşa cum anunţase forul de la Budapesta.
Federaţia ungară de fotbal anunţase marţi că a primit, în urma unui demers făcut la UEFA, acceptul ca suporterii săi să poată afişa steagul Ungariei Mari, cu regiuni ale ţărilor învecinate, precum Transilvania, ca pe un ‘simbol istoric’, fără conotaţii politice.