„Politicienii noștri vor primi o avalanșă de notificări de la nivelul instituțiile europene”. Este declarația făcută în exclusivitate la Realitatea PLUS de avocata lui Călin Georgescu. Maria Vasii face apel și la agenții de informații ai țării și le cere să demonstreze că deciziile frauduloase au venit și din partea Comisiei Europene, scrie realitatea.net.
Cu toate acestea, sfidarea la adresa românilor care cer turul doi continuă! Social democrații au validat în congres candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale. Antonescu a ajuns la Parlament împreună cu șeful PSD. De pe scenă liderii formațiunii au venit cu un val de atacuri la președintele Iohannis, Călin Georgescu, dar și la partenerii de coaliție. La eveniment și-a făcut apariția și Victor Ponta. Totul după ce liderii l-au amenințat cu excluderea din partid dacă insistă cu candidatura la prezidențiale.
Congresul PSD s-a terminat iar Crin Antonescu a fost validat ca fiind candidatul din partea social-democratilor. A primit aproape 5500 de voturi „pentru” si doar „14” impotriva, deci putem vorbi de un vot aproape in unanimitate.
Dupa acest vot, Crin Antonescu a precizat ca va fi un presedinte puternic, un presedinte care va respecta Constitutia si nu o va interpreta in mod abuziv in folosul sau.
Crin Antonescu mai spunea, de asemenea, ca va fi un presedinte care va incerca sa aduca stabilitate intre romani, dar si intre institutiile statului.
De cealalta parte, liderul PSD Marcel Ciolacu afirma ca este aproape sigur ca Antonescu va fi viitorul presedinte al Romaniei asta pentru ca, spunea Ciolacu, partidele din Coalitie se vor uni in jurul acestuia si il vor ajuta sa faca o campanie cat mai buna.
Liderul PSD spunea, totodata, ca Antonescu va merge intr-un turneu in toate judetele din tara pentru a se face cunoscut pentru electoratul social-democrat.
Marcel Ciolacu a vorbit si despre Victor Ponta. Acesta a declarat ca nu crede in candidatura lui Ponta la alegerile prezidentiale si ca acesta ar fi fost un candidat bun in 2014, iar acum Marcel Cilacu spunea ca nu il va vota pe Victor Ponta la alegerile prezidentiale.
De cealalta parte, Victor Ponta a transmis un mesaj din afara zidurilor Parlamentului. El a spus ca a incercat sa vorbeasca in interiorul congresului PSD, insa nu a fost lasat de catre colegii sai de partid. El a transmis, de asemenea, ca va intra in aceasta lupta, dand de inteles inca odata ca va candida la alegerile prezidentiale, scrie realitatea.net.
Articolul „Politicienii români or primi o avalanșă de notificări de la nivelul instituțiile europene”, spune avocata lui Călin Georgescu, Maria Vasii apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro





