AcasăPoliticaPoliţiştii de frontieră au salvat două persoane care s-au răsturnat cu o...

Poliţiştii de frontieră au salvat două persoane care s-au răsturnat cu o ambarcaţiune, în zona localităţii Cernavodă

Poliţiştii de frontieră constănţeni au salvat, sâmbătă seară, două persoane care s-au răsturnat cu o ambarcaţiune, în zona localităţii Cernavodă. Acestea au reuşit să ajungă la mal, într-o pădure, iar de acolo au fost recuperate de echipele de intervenţie, transmite News.ro.

Garda de Coastă a transmis, duminică, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cernavodă, au fost sesizaţi prin 112, sâmbătă seară, cu privire la faptul că două persoane s-au răsturnat cu ambarcaţiunea pe care o conduceau, în zona kilometrului fluvial 252, pe un braţ al Dunării.
“Sub coordonarea serviciul SCOMAR al Gărzii de Coastă, o ambarcaţiune a Gărzii de Coastă a pornit în căutarea acestora, ocazie cu care, cele două persoane au fost găsite pe malul braţului Dunărea Veche, în pădure. Din  cauza condiţiilor hidro-meteorologice nefavorabile, intervenţia a fost dificilă, însă cele două persoane au fost preluate de poliţiştii de frontieră şi transportate la sediul Punctului de Lucru Hârşova, la pontonul poliţiei de frontieră. Activitatea a fost desfăşurată în cooperare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, astfel încât, la sediul pontonului se aflau mai multe echipaje de prim ajutor care le-au acordat ingrijirile necesare”, a transmis Garda de Coastă.
Sursa citată a precizat că cele două persoane se află în afara oricărui pericol.

Articolul Poliţiştii de frontieră au salvat două persoane care s-au răsturnat cu o ambarcaţiune, în zona localităţii Cernavodă apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks