AcasăPoliticaPonta: Marcel Ciolacu sper să nu candideze

Ponta: Marcel Ciolacu sper să nu candideze

Victor Ponta, deputat PSD, l-a sfătuit pe Marcel Ciolacu să nu candideze din nou la prezidențiale. Ponta a mai spus, la Digi24, despre el că nu va candida la congresul PSD pentru a deveni candidatul partidului la funcția de președinte al României, scrie cotidianul.ro.

„L-am susținut și l-am votat pe Marcel Ciolacu, am o obligație de loialitate, dacă va candida încă o dată îl voi susține. Părerea mea e că ar trebui să rămână premier, dar îl voi susține dacă va decide să candideze. Pentru altcineva eu nu am nici o obligație de loialitate. Sper să nu candideze. Premierii în funcție vor deconta și vor fi ușor de atacat. E o regulă în România. Eu cred că e bine ca PSD să își mențină alianța cu PNL și UDMR, funcția de premier e cea care i se potrivește PSD. Depinde ce vrea coaliția – dacă își doresc un candidat comun pentru a câștiga alegerile sau doar pentru a avea liniște în coaliție. E foarte important ca viitorul președinte să lucreze cu coaliția guvernamentală.”, a explicat Victor Ponta.

„Nu voi candida la congresul PSD pentru a deveni candidatul partidului. Vreau să văd ce va decide Marcel Ciolacu. Vreau să văd dacă există un proiect care va duce România într-un tren al schimbării, condus de Donald Trump și Elon Musk. Combinația de valori conservatoare ale lui Donald Trump și Partidului Republican. Donald Trump este candidatul și practic șeful celui mai puternic partid din America, care are majoritate în Senat, are majoritate în Cameră. În același timp, mâna lui dreaptă este omul cel mai inteligent de pe planetă, cu ideile cele mai novatoare. Elon Musk în zona tehnologică, adică, pe de o parte, America va merge în mileniul trei cu tehnologia, pe de altă parte se racordează, revine la niște valori tradiționale”, a precizat Ponta.

Articolul Ponta: Marcel Ciolacu sper să nu candideze apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks