Victor Ponta a obținut în justiție anularea ordinului ministrului Educaţiei prin care, în 2016, i-a fost retras titlul de doctor în drept, scrie siteul Justnews.ro, conform inpolitics.ro.
„Ponta a reușit acum două zile să-i convingă pe judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție să admită cererea de revizuire – o cale extraordinară de atac a unei sentințe – în cazul deciziei ICCJ din iulie 2020, în care contestase solicitarea de anulare a ordinul ministerial prin care i-a fost retras titlul de doctor în drept:
Detalii soluţie: Admite cererea de revizuire formulată de revizuentul Victor Viorel Ponta împotriva deciziei civile nr. 3466 din 13 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 6805/2/2016. Schimbă decizia civilă nr. 3466 din 13 iulie 2020, în sensul că: Admite recursul declarat de recurentul reclamant Ponta Victor Viorel împotriva sentinţei civile nr. 363 din 7 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII- a Contencios administrativ şi fiscal. Casează în parte sentinţa recurată, şi rejudecând: Admite în parte cererea de chemare în judecată. Casează în parte sentinţa recurată, şi rejudecând: Admite în parte cererea de chemare în judecată. Anulează Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nr. 4662/01.08.2016. Menţine în rest sentinţa recurată. Definitivă. Pronunţată astăzi, 18 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei”.
Articolul Ponta, pe cale să-și recupereze doctoratul pierdut apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro