Preşedintele organizaţiei PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că a avut zilele trecute o întâlnire cu premierul Nicolae Ciucă, în care a discutat despre agricultură şi sistemul de irigaţii şi unele măsuri care pot fi luate pentru a veni în sprijinul fermierilor, precizând că, în viitorul apropiat, şeful Guvernului va face o vizită la Brăila.
Alexandru Popa, care este el însuşi agricultor, a precizat că a vorbit cu premierul Nicolae Ciucă despre Programul Rural Invest şi despre măsurile necesare pentru susţinerea sectorului piscicol şi a celui agroalimentar.
‘Am încercat să găsim soluţii pentru dezvoltarea şi modernizarea sistemului de irigaţii din Brăila. Dumnealui m-a asigurat că vom avea tot sprijinul în viitorul apropiat pentru a pune în funcţiune staţiile care nu sunt astăzi funcţionale. Am gândit şi unele măsuri pe care le voi prezenta public după ce vor ajunge să fie implementate. În viitorul apropiat, dumnealui va face o vizită la Brăila în care o să-i explicăm împreună planul pe care l-am gândit pentru agricultura brăileană, cât şi pentru agricultura românească’, a declarat Popa.
Guvernul a aprobat recent un memorandum prin care programul Rural Invest va beneficia de un buget de 530 de milioane de lei, bani care vor fi acordaţi ca ajutor de stat pentru a facilita accesul la finanţare pentru întreprinderi profilate pe agricultură, pescuit, acvacultură, industrie alimentară şi alte domenii şi care îşi localizează producţia în mediul rural sau mic urban. AGERPRES / (AS – autor: Ecaterina Ignat, editor: Marius Frăţilă)