Acasă55Popescu Piedone: Se va forma o majoritate PPUSL - PSD în Consiliul...

Popescu Piedone: Se va forma o majoritate PPUSL – PSD în Consiliul local Sector 5

Primarul ales al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a anunţat marţi că se va forma o majoritate PPUSL – PSD în Consiliul local al sectorului, adăugând că va discuta şi cu alte formaţiuni politice care ‘doresc să colaboreze în interesul cetăţenilor’. ‘Având în vedere că PSD are numărul cel mai mare de consilieri în cadrul Consiliului local Sector 5, am ales să discut primii cu domniile lor pentru o posibilă majoritate în cadrul Consiliului local. Ne-am expus părerile reciproc, atât eu, cât şi domnul Marcel Ciolacu, Consider că discuţiile s-au încheiat. Pot să vă spun că se va forma o majoritate PPUSL-PSD în cadrul Consiliului local sector 5’, a declarat Popescu Piedone, la finalul unei întâlniri cu conducerea PSD. El a adăugat că a pus ‘câteva condiţii’. ‘Am pus câteva condiţii referitoare la formarea acestui consiliu: fără politică, singura politică a cetăţeanului, în interesul cetăţeanului Sectorului 5. Urmează să desemnăm în perioada următoare viceprimarii, dar voi discuta în continuare şi cu celelalte formaţiuni politice care doresc să colaboreze în interesul cetăţenilor şi nu doar în interes politic’, a adăugat primarul ales.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks