AcasăStiri RegionalePovestea de Crăciun începe la Opera Comică pentru Copii

Povestea de Crăciun începe la Opera Comică pentru Copii

Pe 25 noiembrie, la ora 15:00, se deschid porţile Târgului „Poveste de Crăciun”, în curtea Operei Comice pentru Copii, pe Calea Giuleşti nr. 16. O mulţime de activităţi şi surprize de sezon îi aşteaptă pe cei mici împreună cu familiile lor. Evenimentul are loc în perioada 25 noiembrie – 29 decembrie, după următorul program:

– 15-21, luni-vineri

– 10-22, sâmbătă-duminică

– 10-22, pe 30 noiembrie, 1, 2, 26, 27, 28 şi 29 decembrie

– 10-16, pe 24 decembrie

– închis, pe 25 decembrie.

Atracţii de Poveste

Patinoarul, Derdeluşul, Trenuleţul şi Caruselul revin în curtea Operei Comice pentru Copii, spre bucuria copiilor de toate vârstele. Derdeluşul, atracţie unică în Târgul „Poveste de Crăciun”, este destinat exclusiv copiilor, iar pe Patinoar, în Trenuleţ şi Carusel sunt invitaţi şi părinţii şi bunicii. Mai mult, la cererea publicului, anul acesta se vor organiza Cursuri de Patinaj pentru copii, pe durata Târgului, începând cu 5 decembrie.

Una dintre activităţile unicat în Bucureşti va fi Zborul cu Sania, pentru cei mai curajoşi vizitatori, care vor să se simtă la înălţime şi la propriu, nu doar la figurat. Începând cu 2 decembrie, va poposi în Târg chiar Moşu’ în persoană, în Casa lui Moş Crăciun, pentru a se întâlni cu toţii copiii care vor să-l vadă şi să-i transmită dorinţele lor.

Tot în premieră, Ţara Maramureşului va fi prezentă în Târg, cu ateliere ale meşterilor populari şi bucate tradiţionale cum numai în Maramureş se pregătesc. Acesta este primul program prin care se prezintă un obiectiv turistic al României într-un târg de Crăciun, realizat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Maramureş şi Organizaţia pentru Managementul Destinaţiei Judeţene Maramureş.

Târgul Cadourilor şi Târgul cu Bunătăţi vor atrage cu siguranţă atenţia vizitatorilor în căutare de daruri inspirate şi mâncăruri tradiţionale, iar la Hanul din Poveste va fi amenajată zona de servit masa în familie. Scena Colindătorilor, unde vor cânta corurile de copii din Programul Naţional Cantus Mundi, va fi nelipsită şi din această ediţie a Târgului.

La Atelierele Spiriduşilor copiii îşi vor exersa creativitatea prin realizarea de globuri, decoraţiuni de iarnă, coroniţe şi jucării din fetru, iar la Magazinul OCC şi la Librăria lui Moş Crăciun, părinţii vor găsi inspiraţia pentru cadourile de sub brad, care vor putea fi ambalate cu atenţie la Fabrica de Împachetat Cadouri. Iar la finalul vizitei în Târg, amintirile cele mai frumoase se creează pe loc la Colţul Foto.

Accesul publicului în Târgul „Poveste de Crăciun” este liber. Pentru participarea la activităţi este necesară achiziţionarea de tichete, disponibile la Magazinul OCC, la Casa de Bilete OCC şi în spaţiile special amenajate în incinta Târgului. Costul unui tichet este de 3 lei.

121 de spectacole şi 30 de Nopţi ale Spiriduşilor până la finalul anului

Nu aveau cum să lipsească spectacolele pe durata Târgului „Poveste de Crăciun”, majoritatea având deja biletele epuizate. Anul acesta am pregătit 121 de reprezentaţii din 6 titluri diferite, la care sunt aşteptaţi 15 000 de spectatori. Începem cu cel mai celebru spectacol de balet al tuturor timpurilor, „Spărgătorul de Nuci”, continuăm cu cele mai jucate spectacole din ultima perioadă, „Bubu şi Anotimpurile” şi „Magic Way”, şi cu „Anotimpurile” lui Vivaldi şi încheiem anul cu opereta „O Noapte la Veneţia”, programată între Crăciun şi Revelion. Spectacolul eveniment „Poveste de Crăciun” se va juca în acest an de câte trei ori pe zi, cu casa închisă, în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii.

La Noaptea Spiriduşilor vizitatorii vor afla cum se construieşte magia Crăciunului! Începând din 26 noiembrie, publicul are ocazia de a vizita lumea din spatele scenei, toate departamentele OCC, în tururi interactive programate în weekend, în intervalul orar 19-21, şi însoţite de spiritul sărbătorilor de iarnă, de colinde şi momente artistice de sezon, cu artiştii Operei Comice pentru Copii. Ultimele bilete sunt disponibile în reţeaua bilete.ro.

The post Povestea de Crăciun începe la Opera Comică pentru Copii appeared first on News Bucuresti.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks