Ploieşti, 14 iul/ Agerpres/- Autorităţile au efectuat, joi, controale în 13 centre rezidenţiale, aplicând amenzi de aproximativ 143.000 lei, informează Prefectura Prahova.
Conform sursei citate, cele şase echipe mixte au verificat în urmă cu o zi 13 centre rezidenţiale (8 centre publice şi 5 centre private), cu un total de 435 de beneficiari, gestionate de 5 furnizori în localităţile Vălenii de Munte, Mizil, Fântânele, Urlaţi, Ariceştii Rahtivani, Gherghiţa Puchenii Mari.
‘Au fost identificate probleme de natură contravenţională, iar comisiile mixte au considerat că nu se impune suspendarea activităţii acestor centre. Totodată, au fost dispuse măsuri în sarcina centrelor rezidenţiale cu termene de realizare a acestora, urmând ca ulterior, să fie efectuate noi verificări pentru constatarea modului de îndeplinire a acestora şi de remediere a deficenţelor. Au fost aplicate 39 de avertismente şi 11 sancţiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de aproximativ 143.000 lei’, precizează Prefectura.
În urma verificărilor, au fost constatate deficienţe precum punerea în funcţiune a centrului rezidenţial şi continuarea funcţionării fără autorizaţiei de securitate la incendiu, lipsa verificărilor medicale la termenul scadent pentru toţi lucrătorii, lipsa semnalizării riscurilor de accidentare la toate locurile de muncă, lipsa planurilor de pază, a sistemelor de supraveghere şi a analizelor de risc, lipsa licenţei de funcţionare (a fost prezentată documentaţie în vederea îndeplinirii procedurii de acreditare şi licenţiere), gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor medicale periculoase rezultate din activitatea medicală, spaţii neigienizate corespunzător, lipsa plaselor de insecte, lipsa capacelor de wc, calorifere ruginite, pereţi deterioraţi.
În Prahova funcţionează 67 de centre rezidenţiale pentru persoane vârstnice, pentru persoane adulte aflate în dificultate, pentru persoane adulte cu dizabilităţi şi pentru copii, dintre care 23 sunt publice.