Autorităţile prahovene au raportat, luni, aproape 600 de cazuri de COVID-19 şi 11 noi decese asociate bolii, rata de infectare pe judeţ fiind de aproape 4/1.000. Conform datelor comunicate de Prefectura Prahova, cele 593 de persoane nou confirmate cu SARS-CoV-2, din judeţ, fac parte din următoarele categorii de vârstă: 0-18 ani – 18, 19-29 ani -56, 30-39 ani – 102, 40 – 49 ani -153, 50 -59 ani – 135, 60- 69 ani – 74, 70 -79 ani – 41, 80 – 89 ani – 13, peste 90 ani -1. Numărul total al cazurilor înregistrate de la începutul pandemiei este de 12.858. Din aceste persoane testate pozitiv, 373 au decedat, 11 decese asociate noului coronavirus fiind raportate luni la persoane cu comorbidităţi. Incidenţa cumulată a cazurilor active (din ultimele 14 zile) din judeţ, raportată la 1.000 de locuitori, este de 3,77. Dintre cele 428 de locuri destinate îngrijirii pacienţilor cu COVID-19, 396 sunt ocupate. La ATI, toate locurile alocate bolnavilor cu SARS-CoV-2 au fost raportate ca fiind ocupate.