Acasă93Prahova: Aproape 70 de copii instituţionalizaţi în Ucraina, preluaţi de DGASPC; autorităţile...

Prahova: Aproape 70 de copii instituţionalizaţi în Ucraina, preluaţi de DGASPC; autorităţile fac apel pentru ajutoare

Aproape 70 de copii instituţionalizaţi în Ucraina au ajuns în judeţul Prahova, fiind cazaţi, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), în trei centre, iar autorităţile au făcut un apel public pentru a fi donate ajutoare care sunt necesare pentru găzduirea acestora.

Potrivit unor comunicate emise, vineri, de Prefectura Prahova şi Consiliul Judeţean, prin DGASPC au fost preluate 75 de persoane (66 de copii şi 9 adulţi însoţitori ai copiilor institutionalizaţi) care au fost cazate în trei centre- Complex de Servicii Comunitare ‘Rază de Soare’din Băicoi, Asociaţia Pro Vita ‘Sfântul Brâncoveanu’ din Poseşti, respectiv din Vălenii de Munte.

Autorităţile au lansat un apel către ONG-urile, agenţii economici şi toţi cei din comunitate care vor să ofere sprijin acestor persoane, menţionând produsele necesare la fiecare centru.

Astfel, la Complexul de Servicii Comunitare ‘Rază de Soare’ Băicoi este nevoie de alimente (ulei, zahăr, orez, mălai), produse de igienă corporală, produse pentru îngrijirea/curăţarea lucrurilor şi spaţiilor, prosoape, lenjerii de pat (1 persoană), încălţăminte şi haine noi sau igienizate (însoţite de dovada eliberată de curăţătorii) pentru vârstele 5-15 ani, jucării noi sau în stare perfectă de utilizare.

Donaţiile destinate acestor copii pot fi aduse la sediul DGASPC, din Ploieşti, Şoseaua Vestului 14-16, unde a fost amenjat un centru de colectare.

Asociaţia Pro Vita ‘Sf Brâncoveanu’ (comuna Poseşti) şi Asociaţia Pro Vita pentru Născuţi şi Nenăscuţi C.T.F. Rizăneşti (Vălenii de Munte) au nevoie de alimente (apă plată îmbuteliată, lapte, brânză, ouă, mezeluri), medicamente uzuale, produse de îngrijire, prosoape, lenjerii de pat.

În acest caz, donaţiile pot fi predate la sediile asociaţiilor din comuna Poseşti, sat Poseşti Ungureni, Intrarea Crizantemei, nr 10, şi în oraşul Vălenii de Munte, str. Rizăneşti, nr.40.

‘Pe această cale, vă aducem la cunoştinţă că la nivelul Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Prahova este centralizată şi actualizată permanent situaţia spaţiilor de cazare din judeţ. Astfel, până astăzi, 4 martie 2022, au fost identificate aproximativ 61 de locaţii disponibile pentru cazarea refugiaţilor, acestea aflându-se în curs de evaluare’, precizează Prefectura Prahova. AGERPRES / (AS – autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks