Un bărbat este cercetat penal pentru distrugere după ce a tăiat cu flexul bariera montată la intrarea pe DC 134 – Drumul Cotei 1.400 din Sinaia, a informat, luni, Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova.
Conform sursei citate, poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că persoane necunoscute ar fi tăiat cu un flex sistemul de închidere al unei barierei în cauză.
În urma verificărilor a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei, fiind vorba despre un bărbat de 60 de ani domiciliat în staţiune.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere. AGERPRES / (AS – autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă)