Un bărbat a fost condamnat de Tribunalul Prahova la 20 de ani de închisoare pentru omor, conflictul care a avut loc la o petrecere la care au participat mai mulţi tineri pornind de la scrumul de ţigară pus într-un pahar cu alcool.
Potrivit portalului instanţelor de judecată, Tribunalul Prahova l-a condamnat, luni, pe inculpatul Florin Alexandru Godin la 20 de ani de detenţie pentru infracţiunea de omor.
De asemenea, instanţa de fond a dispus menţinerea măsurii controlului judiciar faţă de inculpat.
Totodată, acesta este obligat la plata unor sume reprezentând daune morale şi materiale, precum şi la plata câte unei pensii lunare de întreţinere în sumă de 316 lei/lună în favoarea a doi fraţi minori, până la majoratul acestora.
Decizia nu este definitivă.
Un tânăr a fost înjunghiat mortal, în data de 3 ianuarie 2021, la o petrecere care a avut loc în comuna prahoveană Dumbrava.
Conform informaţiilor din dosar, la petrecere au participat mai mulţi bărbaţi tineri, iar la un moment dat a izbucnit un conflict în legătură cu faptul că inculpatul ar fi pus scrum de ţigară într-un pahar cu băuturi alcoolice.
Disputa a degenerat, victima a fost bătută, iar ulterior a fost înjunghiată în zona abdomenului.
În urma rănilor suferite, tânărul agresat a decedat. AGERPRES / (AS – autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă)