Un bărbat a fost condamnat, miercuri, la 21 de ani de detenţie pentru omor calificat, după ce şi-a ucis vecina în vârstă de 63 de ani, trupul neînsufleţit al acesteia fiind găsit de pompierii veniţi să stingă incendiul care cuprinsese casa femeii.
Potrivit portalului instanţelor de judecată, Tribunalul Prahova l-a condamnat pe inculpatul recidivist Marin Teodor Mina la 17 ani de închisoare pentru omor calificat, faptă comisă în noaptea de 3 spre 4 februarie 2019, şi la 3 ani de detenţie pentru distrugere.
În urma contopirii celor două pedepse şi cumulării cu o altă pedeapsă primită de inculpat într-un dosar anterior, instanţa a decis că Marin Teodor Mina va executa 21 de ani de închisoare.
De asemenea, inculpatul este obligat la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă din dosar şi la plata către stat a sumei de 22.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 20.000 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale.
Totodată, având în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, instanţa a luat faţă de bărbat măsura de siguranţă a obligării la tratament medical până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
Decizia Tribunalului Prahova nu este definitivă.
Conform documentelor de la dosar, bărbatul, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, a pătruns în casa victimei pentru a sustrage bunuri. El a fost surprins de femeia de 63 de ani, pe care a ucis-o cu mai multe lovituri cu un obiect ascuţit. Ulterior, acesta a incendiat casa victimei.