Ploieşti, 25 aug/ Agerpres/- Doi bărbaţi de 28, respectiv 56 de ani, membri ai aceleaşi familii, sunt cercetaţi pentru trafic şi deţinere de droguri de risc, procurorii DIICOT Ploieşti arătând că aceştia au înfiinţat o cultură outdoor de canabis şi au comercializat drogurile către diverşi consumatori de pe raza judeţului Prahova.
Conform unor comunicate transmise, vineri, de DIICOT şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, unul dintre inculpaţi a fost prins în flagrant în timp ce deţinea cantitatea de circa 3 kilograme canabis, droguri destinate comercializării.
‘Ulterior, a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie, la domiciliul celor doi inculpaţi, fiind identificate şi ridicate 3 plante de canabis cu dimensiuni între 140 şi 240 centimetri şi o altă cantitate de aproximativ un kilogram canabis. S-a reţinut faptul că, în cursul anului 2023, inculpaţii, membri ai aceleaşi familii, au înfiinţat o cultură outdoor de canabis şi au comercializat droguri de risc către diverşi consumatori de pe raza judeţului Prahova’, spun anchetatorii.
Procurorii au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, unuia dintre inculpaţi şi măsura controlului judiciar pentru celălalt.
În cursul acestei zile va fi sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Prahova cu propunerea de arestare preventive a persoanei reţinute.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
La acţiune au participat şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Matei Basarab Ploieşti.