O grădiniţă, o şcoală şi două clase din unităţi de învăţământ din judeţ vor trece la activităţi şi cursuri online, după suspendarea procesului de învăţământ în acestea, în baza deciziei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă luată luni, informează Instituţia Prefectului Prahova. Totodată, începând de luni, în baza aceleiaşi hotărâri, activităţile didactice se vor desfăşura prin prezenţa zilnică a elevilor în Şcoala ‘Angels’ Păuleşti, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, conform ‘scenariului verde’. Unitatea de învăţământ a funcţionat, de la începerea anului şcolar şi până în prezent, în scenariul 2 – galben. ‘Pentru Grădiniţa Popeşti (structură a Şcolii Gimnaziale Negoieşti, comuna Brazi), Şcoala Pietriceaua (structură a Şcolii Gimnaziale ‘Matei Basarab’, comuna Brebu), clasa cu predare simultană (clasa pregătitoare + clasa a IV-a) din cadrul Şcolii Gimnaziale nr. 3 (structură a Şcolii Gimnaziale ‘Al. I. Cuza’) Câmpina, clasa pregătitoare din cadrul Şcolii Gimnaziale Bălşeşti, Şcoala Gimnazială în modalitatea ‘Constantin Stere’ Bucov se dispune suspendarea cursurilor şcolare organizate ‘faţă în faţă’ şi trecerea la Scenariul 3 (participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online), la propunerea consiliilor de administraţie ale respectivelor unităţi de învăţământ, avizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Direcţia de Sănătate Publică Prahova, pe o perioadă de 14 zile, începând din data de 21 septembrie. Măsura se impune ca urmare a depistării în toate cele cinci unităţi de învăţământ a unor cadre didactice infectate cu noul coronavirus’, a precizat sursa citată.