Judecătoria Ploieşti va beneficia, începând de vineri, de o cameră dedicată ascultării minorilor, care va purta sugestiv denumirea de ”Camera culorilor”.
Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, anual, la nivelul Judecătoriei Ploieşti sunt soluţionate aproximativ 400 de dosare, civile şi penale, în care sunt implicaţi minori, majoritatea având ca obiect divorţ cu minori, exercitarea autorităţii părinteşti sau stabilirea domiciliului minorului.
”Copiii care participă în procedurile judiciare se află deja într-o situaţie neplăcută, resimţind fie repercusiunile destrămării familiei, fie efectele abuzurilor la care au fost supuşi. În aceste condiţii, contactul cu autorităţile judiciare reprezintă un factor traumatizant suplimentar, amplificat de mediul formal în care se desfăşoară în mod normal ascultarea minorilor”, precizează sursa citată.
Camera a fost amenajată ţinând cont de specificul cauzelor de competenţa judecătoriilor, în care marea majoritate a copiilor implicaţi sunt în vârstă de cel puţin 10 ani (vârsta de la care în materie civilă este obligatorie ascultarea minorilor, potrivit art. 264 Cod civil), arată sursa citată.
” ‘Camera culorilor’ este un spaţiu prietenos şi confortabil, apt să îi determine pe copii să se deschidă către dialog, lucru dificil de obţinut într-un mediu solemn şi rigid precum cel din sălile de judecată ori camerele de consiliu existente în instanţe”, precizează reprezentanţii Judecătoriei Ploieşti.