Campania de donare de sânge iniţiată de organizatorii UNTOLD ajunge, în weekend, la Ploieşti, iar în premieră, donatorii care se înscriu în baza de date ‘Şi Eu Donez’ vor primi un abonament gratuit la UNTOLD sau Neversea.
Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, cei care doresc să doneze se pot prezenta sâmbătă şi duminică, în faţa sediului Primăriei Ploieşti, în intervalul orar 8,00-14,00.
‘În premieră în acest an, cei care donează sânge si se înscriu în baza de date ‘Şi Eu Donez’ vor primi un abonament gratuit la UNTOLD sau Neversea. Şi cei care donează în centrele de transfuzii sunt răsplătiţi. Ei vor primi un voucher de reducere pentru achiziţionarea abonamentului la festival. Donarea la caravana mobilă se face în limita locurilor disponibile’, arată sursa citată.
De la prima ediţie şi până acum, peste 18.000 de oameni au donat sânge în toată ţara. În 2021, în cadrul campaniei BLOOD NETWORK, s-au recoltat 1.209 de litri de sânge de la aproape 2.687 de donatori, iar 3.627 de bolnavi au fost salvaţi. AGERPRES / (AS – autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă)