Consiliul Judeţean (CJ) Prahova digitalizează accesul la servicii sociale prin intermediul unui proiect finanţat din fonduri europene în valoare de aproape trei milioane de lei.
Potrivit unui comunicat emis luni de CJ, a fost semnat contractul de finanţare pentru proiectul ‘Facilitarea accesului la servicii de asistenţă socială de calitate în judeţul Prahova, prin reducerea birocraţiei, creşterea eficienţei, transparenţei şi integrităţii serviciilor oferite beneficiarilor’, finanţarea fiind asigurată prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA).
Prin intermediul acestui proiect, 60 de persoane selectate din rândul angajaţilor CJ Prahova şi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Prahova vor fi pregătite pentru operarea şi implementarea unui sistem informatic de suport pentru accesul la servicii sociale.
‘Obiectivul general al acestei investiţii îl reprezintă simplificarea procedurilor, introducerea de instrumente digitale, accesul rapid la informaţii, reducerea birocraţiei pentru beneficiarii serviciilor de asistenţă socială din judeţul Prahova. Totul se va realiza prin implementarea sistemului informatic de Suport pentru Accesul la Servicii Sociale (SASS), la nivelul Consiliului Judeţean Prahova’, precizează sursa citată.
În cadrul proiectului vor fi realizate un punct unic prin care potenţialii beneficiari vor putea obţine informaţii, depune cereri şi documente, primi răspunsuri, în format electronic, la cererile adresate, în vederea accederii la un serviciu social, un sistem de gestiune a informaţiilor, un sistem de arhivă electronică şi un sistem de management şi administrare a utilizatorilor.
Valoarea totală a proiectului este de aproape trei milioane de lei, din care 98% reprezintă cheltuieli eligibile. AGERPRES / (AS – autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă)