Consiliul Local (CL) Ploieşti a aprobat, vineri, într-o şedinţă extraordinară, un proiect privind demararea procedurii de reziliere a contractului cu Rosal pentru activitatea de curăţenie căi publice şi deszăpezire, autorităţile locale arătând că, în ultima perioadă, operatorul şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale într-un procent de sub 50%.
La votul dat pe acest proiect s-au înregistrat o abţinere şi o neparticipare, restul consilierilor votând pentru reziliere.
Directorul Regiei Autonome de Servicii Publice (RASP) Ploieşti, Zoia Staicu, a arătat că Rosal şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale privind activităţile de măturat manual şi mecanizat în procent de sub 50%, situaţia fiind aceeaşi atât anii trecuţi, cât şi în ultimele luni.
Acest contract încheiat între primărie şi Rosal expira în aprilie 2022.
De asemenea, Consiliul Local l-a împuternicit pe primarul Andrei Volosevici să voteze pentru rezilierea contractului de delegare prin concesiune a gestiunii activităţii de colectare, transport şi transfer a deşeurilor municipale în zonele 2 – Boldeşti-Scăeni şi 6 – Valea Doftanei, în care este inclus şi municipiul Ploieşti, încheiat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ‘Parteneriatul pentru Managementul Deşeurilor Prahova’ cu SC Rosal Grup SA, ca urmare a solicitării formulată de comuna Blejoi.
Angajaţii operatorului de salubritate Rosal au fost, la sfârşitul lunii aprilie, timp de mai multe zile, în grevă, iar deşeurile au rămas neridicate în acea perioadă în toate cele 84 de localităţi în care operatorul are contracte.
De asemenea, la Ploieşti au rămas nemăturate căile publice, astfel că primarul a organizat o acţiune de voluntariat pentru igienizarea domeniului public.
În data de 4 mai, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) Ploieşti a cerut prefectului judeţului Prahova declararea stării de alertă pe teritoriul oraşului, în condiţiile în care, de peste o săptămână, operatorul de salubritate nu a ridicat deşeurile menajere în mai multe zone.
Primarul Ploieştiului a declarat, într-o conferinţă de presă, că prin hotărârea CLSU s-a constatat existenţa unei stări potenţial generatoare de situaţii de urgenţă la nivelul municipiului ca urmare a incapacităţii operatorului de salubritate (Rosal – n.r.) de a colecta deşeurile menajere de la populaţie în contextul epidemiologic existent, s-a dispus informarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova asupra acestui aspect şi s-a solicitat acordul prefectului pentru declararea stării de alertă pe teritoriul oraşului pentru o perioadă de 30 de zile.
Ulterior, Prefectura Prahova a anunţat că a sesizat instituţiile competente şi că a solicitat Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei Ploieşti documentele privind evaluarea factorilor de risc, după ce municipalitatea a solicitat declararea stării de alertă în criza gunoaielor.