AcasăStiri generalePrahova: Concerte-lecţie susţinute de Filarmonica Ploieşti într-un proiect educaţional dedicat elevilor

Prahova: Concerte-lecţie susţinute de Filarmonica Ploieşti într-un proiect educaţional dedicat elevilor

Filarmonica ‘Paul Constantinescu’ Ploieşti va susţine, în perioada februarie – iunie, mai multe concerte-lecţie destinate în special elevilor din mediul rural, evenimentele fiind organizate în cadrul unui proiect finanţat în urma unui concurs de proiecte sociale. Directorul filarmonicii, Vlad Mateescu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că ‘Muzica ne uneşte’ este un proiect educaţional desemnat câştigător al Concursului Proiectelor Sociale şi Culturale ale PAO LuKoil în România. Bugetul dedicat implementării proiectului este de aproape 7.000 de dolari, din care finanţarea nerambursabilă este de 5.250 de dolari, restul fiind contribuţie proprie, a precizat Mateescu. Potrivit acestuia, în perioada februarie – iunie, vor avea loc în patru localităţi din Prahova, Telega, Brazii de Jos, Corlăteşti şi municipiul Ploieşti, concerte-lecţie de muzică clasică, folclorică şi jazz susţinute de formaţiile filarmonicii. ‘Proiectul, în mare parte, se adresează elevilor din mediul rural care nu au posibilitatea şi oportunitatea de a participa la acest gen de concerte organizate de filarmonica ploieşteană sau de artişti profesionişti. Cei prezenţi vor primi informaţii despre componenţa unei orchestre simfonice, despre muzică şi instrumentele muzicale, despre tradiţiile populare din diferite zone ale României şi despre istoria jazzului’, a precizat directorul filarmonicii. Lecţiile vor fi înregistrate pe suport DVD, care va fi distribuit cadrelor didactice. ‘Proiectul îşi propune astfel să susţină educaţia nonformală în rândul elevilor, să sprijine cadrele didactice cu materiale pentru lecţiile de educaţie muzicală, contribuind astfel la dezvoltarea comunităţii din care aceştia fac parte. Proiectul este susţinut de Consiliul Local Ploieşti şi se va desfăşura în parteneriat cu Asociaţia Folclorică ‘Doina Prahovei’, Primăria Comunei Berceni, Primăria Comunei Telega, Căminul Cultural Brazi şi Liceul Tehnologic de Servicii ‘Sf. Apostol Andrei’ din Ploieşti’, se arată într-un comunicat de presă transmis de Filarmonica Ploieşti.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks