Garda de Mediu Prahova anunţă, miercuri dimineaţă, că a demarat controale de verificare a calităţii aerului la cele două rafinării din municipiul Ploieşti, în urma numeroaselor sesizări primite de la cetăţeni cu privire la mirosul din oraş.
De asemenea, Primăria Ploieşti a sesizat Garda de Mediu, dar şi Prefectura Prahova cu privire la ‘mirosul insuportabil’ din oraş din această dimineaţă.
Sesizarea municipalităţii include şi datele înregistrate la microstaţiile de pe raza oraşului, precizează primăria într-un comunicat de presă.
O reţea de microstaţii cu senzori pentru determinarea/monitorizarea indicatorilor de calitate a aerului a fost pusă în funcţiunea la Ploieşti în luna ianuarie.
Reţeaua este formată din 16 microstaţii cu senzori care pot măsura minim 12 parametri, printre care temperatură, presiune, umiditate, compuşi organici volatili, nivel de zgomot, dioxid de sulf, dioxid de azot etc, datele culese să fie transmise în timp real în condiţiile în care senzorii sunt conectaţi la internet.
Microstaţiile de monitorizare a calităţii aerului sunt amplasate la unele unităţi de învăţământ din oraş, dar şi la sediul primăriei şi la Cantina Socială.