Ploieşti, 2 oct/ Agerpres/- Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a decis, vineri, suspendarea cursurilor faţă în faţă şi trecerea lor în sistemul online pentru şase unităţi de învăţământ din judeţ, din cauza evoluţiei cazurilor de COVID-19. Potrivit datelor comunicate de Prefectura Prahova, pentru Şcoala Gimnazială Poienarii Burchii plus structuri, Liceul Teoretic Filipeştii de Pădure (o clasă I), Şcoala Gimnazială ‘H.M. Berhelot’ Ploieşti (o clasă de-a II-a), Şcoala ‘Excelsis’ Ploieşti, Şcoala Sanitară Postliceală ‘Dr. Dinu’ Câmpina, Colegiul Economic ‘Virgil Madgearu’ Ploieşti s-a decis suspendarea cursurilor şcolare organizate în modalitatea ‘faţă în faţă’ şi trecerea la Scenariul 3 (participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online), pe o perioadă de 14 zile începând de luni. ‘În cazul Şcolii Sanitare Postliceale ‘Dr. Dinu’ Câmpina s-a luat decizia de schimbare a scenariului, ca urmare a faptului că profesorii sunt cadre medicale la Spitalul Municipal Câmpina (unitate suport COVID-19)’, precizează sursa citată. În privinţa şcolii din Poienarii Burchii, decizia a fost luată din cauza ratei mari de infectare din comună, iar în cazul liceului din Filipeştii de Pădure şi a unităţilor din Ploieşti s-au luat în calcul cazurile de infectare din cadrul acestora, a precizat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Prahova, Liliana Maxim Minculescu. Totodată, CJSU a dispus ca, de luni, cursurile să se desfăşoare în sistem faţă în faţă la Şcoala Gimnazială Filipeştii de Târg, Şcoala Gimnazială Centrală Câmpina, Şcoala Gimnazială nr.2 Boldeşti-Scăeni, Liceul Tehnologic Boldeşti-Scăeni, Şcoala Gimnazială ‘Mihai Viteazul’ Boldeşti-Scăeni, Şcoala Gimnazială Pietriceaua (comuna Brebu), Şcoala Gimnazială ‘Platon Mocanu’ Drajna, Şcoala Gimnazială ‘Constantin Stere’ Bucov, Şcoala Gimnazială Vărbila (comuna Iordăcheanu). De asemenea, pentru Şcoala ‘Angels’ Păuleşti s-a decis derularea cursurilor conform Scenariului 2 de lucru, care presupune desfăşurarea activităţilor didactice prin participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, şi venirea parţială (prin rotaţie de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase.