Doi bărbaţi au fost înjunghiaţi în timpul unui scandal care a avut loc, duminică seară, pe o stradă din municipiul Ploieşti, agresorul fiind depistat şi reţinut, el fiind acuzat de tentativă de omor. Potrivit datelor comunicate, luni, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, poliţiştii au observat, în jurul orei 22,30, pe o stradă din municipiul Ploieşti, un grup de bărbaţi implicaţi într-un conflict, în urma căruia doi dintre aceştia ar fi fost loviţi cu un obiect tăietor-înţepător. În raportul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova se arată că victimele, un bărbat de 38 de ani şi un altul de 33 de ani, au suferit plăgi înjunghiate în zona abdominală, în primul caz fiind vorba despre o plagă cu evisceraţie. Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, Otilia Iosifescu, a declarat, pentru AGERPRES, că iniţial dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, agresorul fiind depistat şi reţinut pentru lovire sau alte violenţe. Ulterior, în urma unor concluzii preliminare, s-a stabilit că viaţa victimelor a fost pusă în pericol, astfel că s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în tentativă de omor, dosarul fiind preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova. La această oră, agresorul este audiat de procurori.