Mai multe arme letale şi zeci de cartuşe au fost depistate, joi, în urma unor percheziţii efectuate la doi tineri din Mizil care au afişat o armă pe o reţea de socializare, ei nefiind deţinători legali.
Conform Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, poliţiştii s-au sesizat din oficiu în urma vizionării unui clip video postat pe o reţea de socializare, în care unul dintre cei doi bărbaţi prezenta o armă, aflându-se la domiciliul celui de-al doilea, niciunul dintre aceştia nefiind deţinători legali de arme.
În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate mai multe mijloace materiale de probă, printre care şi trei arme letale supuse autorizării, precum şi peste 75 de cartuşe.
În baza probatoriului administrat, faţă de cei doi tineri a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi unităţii de parchet competente, cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive. AGERPRES / (AS – autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă)