levii din judeţul Prahova sunt invitaţi să cunoască misiunile şi tradiţiile marinarilor, infanteriştilor, hidrografilor şi scafandrilor militari în cadrul unei ample campanii de promovare a carierei militare în Forţele Navale Române, care se desfăşoară în perioada 24-29 septembrie, la Sala Coloanelor din Palatul Culturii din Ploieşti.
Tot în cadrul campaniei, elevii şi studenţii militari de la Colegiul Naţional Militar ‘Alexandru Ioan Cuza’, Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale ‘Amiral Ion Murgescu’ şi Academia Navală ‘Mircea cel Bătrân’ vor prezenta ofertele educaţionale ale celor trei instituţii militare de învăţământ.
Potrivit unui comunicat transmis de Statul Major al Forţelor Navale Române, evenimentul debutează sâmbătă, la ora 12.00, când va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură cu tematică marină semnată de maistrul militar principal (în retragere) Alexandru Ghinea, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, momentul fiind urmat de un minispectacol susţinut de elevii de la Colegiul Naţional Militar ‘Dimitrie Cantemir’ din Breaza.
Concomitent, în Sala Marii Uniri din Palatul Culturii, contraamiralul de flotilă (în rezervă) Constantin Ciorobea, fost comandant al Comandamentului Operaţional Naval şi locţiitor al şefului Statului Major al Forţelor Navale, va susţine o expunere referitoare la ‘rolul Forţelor Navale Române ca instrument al Armatei României pentru asigurarea securităţii pe flancul estic al NATO’.
De asemenea, vor avea loc prezentarea volumului ‘Cel dintâi voiaj al Navei-Şcoală Mircea’, semnat de contraamiral de flotilă (în rezervă) Virgil Chiţac şi de prof. dr. Mariana Păvăloiu, precum şi proiecţia filmului ‘Micii voinici şi marinarii lor’, o producţie a Asociaţiei ‘Suntem România!’.
În Sala Coloanelor, vor putea fi vizitate colecţii de navomodelism şi uniforme de marină, expoziţia ‘Sulina Veche’ şi un atelier interactiv de împletituri.
Expoziţia realizată de Forţele Navale Române şi asociaţiile partenere va putea fi vizitată, gratuit, şi în zilele de duminică, 25 septembrie, şi luni, 26 septembrie, în intervalul orar 10.00-14.00, se mai precizează în comunicatul menţionat.
În perioada 27-29 septembrie, la Palatul Culturii din Ploieşti, Forţele Navale Române vor aştepta peste o mie de elevi din judeţul Prahova, cărora le vor prezenta machete de nave militare şi de faruri, hărţi de navigaţie, cărţi de specialitate, obiecte specifice de marină de la bordul navelor militare, echipamente de scufundare, tehnică şi armament utilizat de infanteriştii marini, standuri cu ofertele educaţionale ale celor trei instituţii militare de învăţământ, precum şi alte surprize cu specific marinăresc.
Deschiderea oficială a expoziţiei va avea loc marţi, 27 septembrie, 13.00, la Palatul Culturii, la eveniment fiind invitaţi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, dar şi ai altor instituţii din zonă.
În aceeaşi zi, în intervalul 14.00-18.00, sunt planificate activităţi de prezentare a carierei militare în Forţele Navale Române, precum şi proiecţia filmului ‘O viaţă pe Nava Amiral’, o producţie ‘Suntem România!’.
Seara, de la ora 18.00, Muzica Militară a Forţelor Navale va susţine, în Piaţa Ion Luca Caragiale din Ploieşti, un spectacol la care invitaţii speciali vor fi seniorii de la mai multe centre pentru persoane vârstnice din judeţul Prahova.
Miercuri, 28 septembrie, orele 10.00-14.00; 15.00-18.00, şi joi, 29 septembrie, orele 09.00-13.00, activităţile de promovare a carierei militare vor continua, iar elevii şcolilor generale şi liceelor din judeţul Prahova vor avea ocazia să interacţioneze cu reprezentanţii Forţelor Navale Române şi să viziteze standurile şi expoziţiile realizate în Sala Coloanelor din Palatul Culturii.
Campania de promovare a carierei militare în Forţele Navale Române este realizată în parteneriat Asociaţia ‘Suntem România!’, Palatul Culturii din Ploieşti, Baza 2 Logistică ‘Valahia’ din Ploieşti, Prefectura Prahova, Consiliul Judeţean Prahova, Primăria Municipiului Ploieşti, Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova şi Direcţia Generala de Asistenta Socială şi Protecţia Copilului Prahova.