Ploieşti, 5 ian/ Agerpres/- O femeie de 69 de ani a fost accidentată mortal de tren, vineri după-amiază, evenimentul petrecându-se în Staţia CF Ploieşti Sud, la plecarea trenului din staţie, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.
‘La data de 5 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi au fost sesizaţi despre faptul că în Staţia CF Ploieşti Sud, o persoană ar fi fost accidentată de un tren, la plecarea acestuia din staţie. (…) În cauză, poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul feroviar, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă’, arată IJP.
Surse apropiate anchetei au precizat, pentru AGERPRES, că femeia s-ar fi sinucis.