AcasăStiri generalePrahova: Femeie reţinută după ce a fost prinsă încercând să vândă bunuri...

Prahova: Femeie reţinută după ce a fost prinsă încercând să vândă bunuri furate

O femeie care a fost prinsă în flagrant în timp ce încerca să vândă bunuri pe care le furase dintr-o locuinţă a fost reţinută sub acuzaţia de furt calificat, informează, joi, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova. Potrivit sursei citate, femeia ar fi pătruns, în noaptea de marţi spre miercuri, într-o locuinţă situată pe raza municipiului Ploieşti, de unde ar fi sustras mai multe bunuri electronice şi de uz casnic. Ea a fost prinsă în flagrant, miercuri, de poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Secţiei de Poliţie nr. 1 Ploieşti în timp ce oferea spre vânzare bunuri provenite din săvârşirea infracţiunii. În urma administrării probatoriului, aceasta a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată, joi, unităţii de parchet cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi luarea unei măsuri preventive. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks