AcasăStiri generalePrahova: Firma care face deszăpezirea în Ploieşti, amendată; jumătate din utilajele necesare...

Prahova: Firma care face deszăpezirea în Ploieşti, amendată; jumătate din utilajele necesare au ieşit pe teren

Societatea care face deszăpezirea în municipiul Ploieşti a fost amendată, vineri, de Poliţia Locală după ce a intervenit doar cu jumătate dintre utilajele prevăzute în caietul de sarcini, astfel că străzile nu au fost curăţate corespunzător în timp util.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Locale Ploieşti (PLP), o amendă de 2.500 lei a fost aplicată operatorului de salubritate SC Blue Planet Services SRL, pentru neasigurarea prestării serviciului de salubrizare-deszăpezire, conform prevederilor contractuale şi regulamentului de salubrizare.

Directorul Regiei Autonome de Servici Publice (RASP) Ploieşti, Zoia Staicu, a declarat, pentru AGERPRES, că operatorul a trimis pe teren doar 15 utilaje, faţă de 30, câte erau prevăzute în caietul de sarcini.

Aceasta a precizat că, în contextul avertizării Cod galben de ninsoare, a verificat, joi, baza de utilaje a operatorului, constatând că numărul celor disponibile nu este suficient, solicitând societăţii să găsească soluţii pentru a acoperi necesarul.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks