Ploieşti, 22 nov/ Agerpres/- Angajaţii Casei de Pensii Prahova şi ai Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) au întrerupt total activitatea, miercuri, timp de două ore, în contextul unei greve de avertisment pe fondul nemulţumirilor legate de nivelul salarizării din sistem.
Elena Nicodim, membru de sindicat în cadrul Casei Judeţene de Pensii, a precizat, pentru AGERPRES, că activitatea instituţiei, inclusiv cea cu publicul, a fost oprită atât la Ploieşti, cât şi la Câmpina, în intervalul orar 8,00- 10,00.
Aceeaşi situaţie este şi la AJPIS Prahova.
‘Dacă nu se rezolvă nimic şi nu suntem chemaţi la negocieri, din data de 27 întrerupem total activitatea cu publicul şi efectuarea plăţilor care beneficiarii AJPIS’, a precizat anterior, pentru AGERPRES, Ana Maria Vergu, membru de sindicat în cadrul AJPIS.
La acţiunile de protest, care au început de săptămâna trecută, s-au alăturat inclusiv angajaţi ai celor două instituţii care nu sunt membri de sindicat.
Aceştia cer echitate salarială (salarii egale cu ale angajaţilor din alte instituţii din administraţie- ANAF, sănătate, APIA), condiţii de muncă optime, alocarea unui personal suficient pentru a face faţă volumului de muncă, plata orelor suplimentare, stabilitatea locurilor de muncă, optimizarea aplicaţiilor informatice.