AcasăStiri generalePrahova: Incendiul de la incineratorul de la Brazi continuă să ardă mocnit;...

Prahova: Incendiul de la incineratorul de la Brazi continuă să ardă mocnit; o nouă intervenţie pentru stingerea focarelor

Incendiul care a izbucnit, în urmă cu o săptămână, la incineratorul de deşeuri periculoase de la Brazi continuă să ardă mocnit, pompierii urmând să aibă, miercuri, o nouă intervenţie la faţa locului pentru stingerea focarelor existente.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, nouă maşini de stingere vor acţiona, din nou, pentru înlăturarea efectelor negative la incineratorul din Parcul Industrial Brazi.

Astfel, timp de 3 ore, acestea vor refula peste 1.000 de tone de apă, în condiţiile în care la faţa locului sunt mai multe focare care ard mocnit în canalele tehnologice.

În incendiul care a izbucnit, în urmă cu o săptămână, la incineratorul Eco Burn de la Brazi au ars peste 500 de tone de deşeuri periculoase şi nepericuloase, inclusiv deşeuri din zona medicală.

Acesta a fost declarat lichidat după o intervenţie a pompierilor de peste 30 de ore, în interiorul halei cuprinse de flăcări fiind depistat trupul carbonizat al persoanei despre care se presupune că ar fi pus focul.

‘În interiorul spaţiului incendiat, poliţiştii au identificat un cadavru carbonizat. Acesta a fost ridicat şi transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova. Ca urmare a cercetărilor şi verificărilor efectuate au rezultat date ca aceasta ar fi persoana angajată care a pătruns în cursul nopţii în interiorul societăţii comerciale respective. Se continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis pentru distrugere din culpă şi ucidere din culpă’, a informat Poliţia Prahova.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a anunţat, anterior, că incendiul de la Eco Burn Brazi a fost cel mai probabil provocat de ‘folosirea intenţionată sau din culpă a condiţiilor pentru a genera evenimentul’.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks