Ploieşti, 8 mai/ Agerpres/- Un microbuz care transporta călători a fost implicat, luni după-amiază, într-un accident rutier produs pe DN 1A, în localitatea Blejoi, primele date de la faţa locului arătând că două persoane sunt asistate medical.
Conform datelor transmise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, un autocamion care transporta materiale feroase şi un microbuz la bordul căruia se aflau 15 persoane s-au ciocnit.
În urma impactului, două femei de 43 şi 47 ani sunt asistate medical la locul evenimentului.
Traficul este dirijat de poliţiştii rutieri.