Bărbatul care a fost prins, joi, sub un mal de pământ la Ploieşti, în timp ce lucra la reţeaua de canalizare a unui bloc de locuinţe, a fost declarat decedat, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, Raluca Vasiloae. Potrivit acesteia, evenimentul s-a petrecut pe strada Intrarea Hortensiei, iar la faţa locului au fost mobilizate un echipaj de descarcerare, unul de stingere şi o ambulanţă de terapie intensivă mobilă. Malul de pământ s-a surpat în totalitate peste victimă, aceasta fiind prinsă complet, la doi metri adâncime. Pompierii au acţionat pentru stabilizarea malului şi extragerea bărbatului. Victima, în vârstă de 43 de ani, a fost declarată decedată de către medicii aflaţi la faţa locului.