Parcul Memorial ‘Constantin Stere’ de la Bucov, aflat în administrarea Primăriei Ploieşti, a fost câştigat definitiv în proprietatea municipiului, după litigii în instanţă care au durat mai mult de un deceniu, în urma unei plângeri formulate de primăria comunei Bucov.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) s-a pronunţat, joi, definitiv în litigiul dintre administraţia din Ploieşti şi cea din Bucov, respingând ca nefondat recursul formulat de reclamanţi (Bucov) împotriva deciziei din 11 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti.
‘Reamintim că pe rolul instanţelor de judecată a fost înregistrat dosarul nr. 357/105/2018, în care calitate de reclamant au avut comuna Bucov şi Consiliul Local al comunei Bucov, iar calitate de pârâţi au avut municipiul Ploieşti şi Consiliul Local al municipiului Ploieşti. Obiectul dosarului a fost revendicare imobiliară. Reclamanţii au solicitat instanţei de judecată să dispună obligarea pârâţilor să lase în deplină proprietate şi paşnică posesie imobilul ‘Complex de agrement Dacia’ (Parcul Bucov), compus din 101 ha, precum şi rectificarea cărţii funciare, în sensul că terenul în cauză aparţine comunei Bucov şi nu municipiului Ploieşti’, se arată într-un comunicat transmis, vineri, de Primăria Ploieşti.
Încă din prima fază procesuală, plângerea reclamanţilor a fost respinsă, iar instanţele Curtea de Apel Ploieşti şi ÎCCJ au menţinut această decizie.
‘Parcul de agrement de la Bucov a fost câştigat definitiv în proprietatea Municipiului Ploieşti. (…) Încă din prima fază procesuală (fond) plângerea reclamanţilor a fost respinsă’, a transmis Primăria Ploieşti.
Potrivit datelor furnizate anterior AGERPRES de Primăria Ploieşti, Parcul Memorial ‘Constantin Stere’ este compus dintr-un teren în suprafaţă de 101 hectare şi construcţii, în incinta lui funcţionând, în baza unor legi speciale, Grădina Zoologică Bucov şi un adăpost pentru câinii comunitari.
Parcul a fost administrat întotdeauna de către municipiul Ploieşti, inclusiv înainte de 1989, fiind înfiinţat ‘prin contribuţia benevolă a cetăţenilor municipiului Ploieşti, a tuturor agenţilor economici din oraş şi a structurilor administrative locale din acea perioadă’, a precizat sursa citată.
Prin hotărârile nr. 57/1996 şi 225/1999 ale Consiliului Local al municipiului Ploieşti şi în baza HG 1359/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Prahova, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Prahova, parcul a fost inclus în domeniul public al municipiului Ploieşti.
În acest context, au fost efectuate aici investiţii şi îmbunătăţiri din fonduri alocate de la bugetul municipiului Ploieşti în vederea desfăşurării în cele mai bune condiţii a activităţilor de agrement din incinta parcului.
În urmă cu peste 10 ani ani însă, autorităţile din Bucov au cerut în instanţă deplina proprietate şi posesie pentru suprafaţa de 101 ha teren a parcului situat pe teritoriul comunei Bucov. De atunci, litigiul dintre cele două părţi a continuat până în prezent.
Parcul Bucov, aşa cum este cunoscut de către prahoveni, este atracţia principală a ploieştenilor şi a celor din împrejurimi pentru petrecerea timpului liber. Pe lângă zonele cu verdeaţă, pădurea şi lacul care sunt în parc, aici funcţionează şi Grădina Zoologică, fiind amenajată şi o zonă pentru grătare.
De asemenea, aici poate fi vizitat şi Muzeul Memorial ‘Constantin şi Ion Stere’, aflat în incinta parcului, obiectivul fiind organizat în fostul conac al familiei unde a locuit şi creat patriotul basarabean, important militant pentru realizarea Marii Uniri.
‘Conacul din parcul Bucov a constituit locul său de suflet, în care atât natura cât şi mediul familial i-au oferit suportul necesar conceperii şi redactării romanului autobiografic ‘În preajma revoluţiei’, prin care a intrat glorios în cetatea literelor româneşti’, se menţionează pe site-ul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, în subordinea căruia funcţionează Muzeul Memorial ‘Constantin şi Ion Stere’. AGERPRES / (AS – autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă)