Pasajul de trecere între strada Depoului şi strada Mimiu (Podul de lemn) din Ploieşti este aproape de finalizare, stadiul fizic al lucrării fiind la 98%, se arată într-un comunicat al Primăriei Ploieşti, remis, joi, AGERPRES. ‘Primarul Municipiului Ploieşti, Andrei Liviu Volosevici, monitorizează modul în care se desfăşoară lucrările la pasajul de trecere între strada Depoului şi strada Mimiu (Podul de lemn) (…), proiect finanţat de Municipiul Ploieşti prin credit bancar’, informează Primăria Ploieşti. Noul pasaj de trecere între strada Depoului şi străzile Mimiului şi Marian Mehedinţeanu are o lungime de 78 de metri, nu va avea restricţii de circulaţie cu privire la gabaritul/tonajul autovehiculelor, va avea două benzi de circulaţie, cu o lăţime de 8,4 m, trotuare pentru circulaţia pietonală, cu lăţime de 1,5 m şi pistă de biciclete de 1 metru, pe ambele sensuri de mers. ‘Lucrarea se încadrează în categoria de importanţă ‘B’, de importanţă deosebită, având o durată de viaţă de 100 ani. Garanţia lucrărilor este stabilită la 5 ani, iar termenul de finalizare pentru aceste lucrări va fi 21.12.2020′, mai anunţă Primăria Ploieşti. Lucrările sunt efectuate de Europan Prod SA. Iniţial valoarea proiectului a fost de 23,6 milioane de lei cu termen de execuţie 17 mai 2020, ulterior au fost semnate două acte adiţionale de prelungire a termenului de finalizare pentru 17 septembrie 2020 şi o creştere a valorii contractului la 27,2 milioane de lei. ‘Ca urmare, începând cu data de 18.09.2020 şi până în prezent, municipalitatea a reţinut de la executant suma de 18.413,05 lei, reprezentând penalităţi de întârziere pentru nerealizarea la termen a lucrărilor. La ora actuală, s-au executat lucrări în cuantum de 26.305.473,18 lei (inclusiv TVA), progresul fizic al proiectului fiind de 98%’, se mai arată în comunicatul Primăriei Ploieşti. Conform sursei citate, în urma verificărilor efectuate la faţa locului, s-a constatat că mai trebuie realizate următoarele categorii de lucrări: montat parapet metalic pentru pasaje rutiere; aşternere strat AB8 trotuare pod; montat stâlpi iluminat rampe; vopsitorie suprastructura pasaj (ultimul strat); marcaje şi indicatoare rutiere. AGERPRES / (AS – autor: Cornelia Dumitru, editor: Marius Frăţilă)