Patru persoane au fost reţinute de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti într-un dosar de furt calificat, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 430.000 lei, informează, vineri, un comunicat de presă al instituţiei.
În această speţă au fost efectuate, joi, 9 percheziţii domiciliare în municipiile Ploieşti, Câmpina şi în Bucureşti, precum şi în localităţile Poiana Câmpina şi Buşteni, cinci mandate de aducere fiind puse în executare.
Patru persoane sunt acuzate de furt calificat şi punerea în circulaţie sau conducere a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, anchetatorii stabilind că, în perioada iunie – octombrie 2021, inculpaţii au comis mai multe furturi din locuinţe, dar şi din autoturisme de pe raza judeţului Prahova, valoarea prejudiciului fiind de circa 430.000 lei.
Surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES, că modul de operare al inculpaţilor era unul ‘deosebit’, ei fiind extrem de precauţi şi acţionând la pont, după efectuarea unor filaje timp îndelungat asupra persoanelor vătămate, faptele fiind premeditate.
Unul dintre inculpaţi este recidivist, doi au antecedente penale, iar cel de-al patrulea nu are antecedente penale, au precizat sursele citate.
În perioada iunie – octombrie 2021, cei patru ar fi comis trei furturi, în urma uneia dintre aceste operaţiuni fiind sustrasă suma de 400.000 lei din casa unui om de afaceri, au mai arătat sursele judiciare.
Cei patru inculpaţi vor fi prezentaţi, vineri, cu propunere de arestare preventivă Judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Ploieşti.
Cercetările au fost efectuate cu suportul tehnic al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, iar percheziţiile au fost puse în executare cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ‘Matei Basarab’ din Ploieşti.