Poliţiştii efectuează, miercuri, trei percheziţii în judeţul Prahova şi municipiul Bucureşti, dintre care una la punctul de lucru al unei societăţi comerciale, într-un dosar în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
Descinderile poliţiştilor de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova au loc sub directa coordonare a procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti.
‘Din cercetări, a reieşit faptul că în perioada octombrie 2022 – ianuarie 2023, persoanele bănuite ar fi indus în eroare mai multe persoane din ţară, prin livrarea unor colete ce conţineau obiecte care nu fuseseră comandate în prealabil de către destinatari, sumele de bani reprezentând contravaloarea acestora fiind încasate în sistem ramburs. În total, au fost livrate aproximativ 3.500 de colete, fiind încasată în sistem ramburs suma totală de 192.000 de lei’, se arată într-un comunicat al IPJ Prahova.
Conform aceleiaşi surse, poliţiştii vor pune în aplicare şi trei mandate de aducere.
Acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Prahova.