Peste o mie de consumatori din comuna prahoveană Plopu sunt nealimentaţi cu energie electrică, vineri, în contextul avertizării cu Cod galben de vreme instabilă.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, 12 echipe acţionează pe teren pentru remedierea defecţiunilor, 1.056 de consumatori din comuna Plopu, satul Hârşa, fiind nealimentaţi cu electricitate.
Judeţul Prahova se află, până sâmbătă dimineaţă, sub avertizare cu Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, descărcări electrice, vijelii, grindină şi averse de 25..30 l/mp, izolat.